Pentru voi cititori

....care ma priviti acum in ochi printre randuri. Nu, nu scriu literatura. Nu, nu fac pe postmodernista. E o parte din mine despre care nu vorbesc in general. Acum i-am dat drumul aici. Sunt doar ganduri care vin si pleaca. Adesea mai puternice decat mine. Atat de puternice incat capata trasaturi umane si purtam dialoguri. Nu pot alege cand vin si cand pleaca. As fi vrut sa fie asa...dar daca as putea face asta acest blog nu ar mai exista. Acum au plecat si putem vorbi singuri: doar eu si voi. Aveti in fata voastra, sau ma rog in spatele monitorului, o fata care vrea sa lupte cu spinii din creier si sa va faca si pe voi partasi la lupta ei. De ce fac asta? Vreau sa va dau gandurile mele. Poate voua va vor folosi mai mult decat mie. Si daca ma voi opri din drum as vrea sa am sentimentul ca exista cineva, undeva, candva...cu care sa pot vorbi despre asta. Nu trebuie sa o considerati o descarcare nervoasa. E doar votul meu de incredere dat voua. Inca mai cred in oameni si in puterea lor de a vedea dincolo de aparente. Iar aici in virtual parca e mai simplu pentru ca nu suntem decat suflete. Asta doar daca avem curajul sa renuntam la armuri, cochilii, pene, masti....macar atunci cand ne cititm unii pe altii.

primul meu cadou pentru voi e o poezie. Nu trebuie sa va placa. Am ales-o pentru ca...asa ma simt si eu. Poate ca va va da un indiciu despre ce incerc eu aici.

din pereţii aceştia se aud voci
din pereţii aceştia ies noaptea
cân dorm cu ochii agăţaţi de lustră
cuvinte
nume
şi alte declaraţii
unii îmi spun că atunci când se face noapte
varul prinde chip
cad fulgi peste pleopapele umede
unii îmi spun că zidurile acestea
devin oase cu tălpi
când dumnezeu coboară paianjen
eu ştiu că pereţii aceştia
sunt un văl ce îmi acoperă fruntea
sunt călugări ce-şi poartă icoana
în fiecare noapte
ne uităm unii la alţii
şi ne spovedim

mai multe poezii de acelasi autor gasiti aici

Ti-am spus sa nu ne faci blog

-Dar e un blog despre mine nu despre voi. Fac ce vreau cu viata mea. Vreau sa le spun si lor. Lasati-i sa afle! Sa stie! Poate au si altii nevoie de voi.
-EA: Vrei sa ne arunci in virtual. Crezi ca indura cineva adevarul in locul tau? Te imbeti cu apa rece. Infrunta, nu te ascunde printre randuri. Viata nu e aici, e in alta parte.
-Traiesc putin si aici. Uneori mai intens decat afara. Virtualul exista asa cum existati si voi. Aici oamenii rescriu viata din cuvinte. Refac realitaea din ganduri. Imi place. E ca la teatru.
-EA: Mda! Mereu ti-a palcut sa privesti. Pierzi timpul intelegandu-i pe altii si vrei ca altii sa te inteleaga pe tine fara sa faci nimic.
-EL: Ce plicticosi. Hai sa radem 5 minute fara motiv. Sau sa radem pana ne amortesc gurile. Nu puteti. Si totusi hai sa sargem ziduri cu zambete. Sa cada caramizile pana cand vedem oamenii goi iesind rusinati pe strazi. dar noi vom rade mai mult si mai mult. Pana ce oamenii goi vor incepe si ei sa rada. Si atunci se va pornii furtuna. Si va ploua peste zambete ca sa le spele de amar. Si va ploua peste ochi sa ii invete lacrimie. Si va ploua peste guri ca sa le invete tacerea. Eu va astept aici razand.